Nici nu a trântit bine o ușă și vrea în alt partid. Dian Popescu, fost lider PNL și ALDE Gorj, nu poate sta departe de politică. La câteva ore după demisia din tabăra liberal-democraților, fostul senator a anunțat că va continua să fie om politic. Acesta a sugerat că ar cocheta deja cu un nou partid, toate indiciile ducând către Pro România.
”Punctul meu de vedere îl găsiți în demisie. Nu am alte comentarii de făcut și nici nu vreau să fac alte comentarii. Nu comentez mai mult decât am scris în demisie. Nu rămân în afara politicii, politica îmi place, am făcut-o din plăcere și voi face politică în continuare”, a încercat să limpezească și să așeze ”apele”, într-o declarație de presă, Dian Popescu.
Trecerea sa la Pro România Gorj pare imposibilă, liderul județean Alin Văcaru precizând că organizația pe care o conduce are ușile deschise pentru multe persoane, dar nu și pentru Dian Popescu. Totuși, fostul prefect nu a exclus înscrierea lui Popescu în Pro România, însă la București. Nici deputatul Dan Vîlceanu, liderul PNL Gorj, nu a părut încântat de idee. Acesta a subliniat că nu a avut loc nicio discuție pe subiect, dar după divagări în care nu a lăsat să se înțeleagă o posibilă colaborare, parlamentarul a spus franc că sunt oameni în PNL ce nu îl agreează pe Dian Popescu.