Deputatul Rădulescu: Organizații și lideri PSD au deturnat voturi către Pro România și UDMR

Scrisoare deschisă acidă la adresa unei părţi a PSD transmisă prin intermediul facebook de deputatul social-democrat Cătălin Rădulescu, zis Mitralieră. Acesta, în timp ce problemele partidului erau dezbătute la Neptun, a publicat o analiză proprie a cauzelor care au dus la pierderea alegerilor europarlamentare. Pe lângă reproșuri ce vizează neadoptarea aministiei și grațierii sau aplicarea unor strategii greșite în spațiul virtual, parlamentarul a dezvăluit că unii dintre colegii săi au trădat, fiind mai preocupați să sprijine Pro România sau UDMR.

” (…) A șaptea și ultima cauză a fost neimplicarea fățișă a unor organizații PSD și a unor oameni din conducerea PSD în câștigarea alegerilor, trădarea unor lideri și deturnarea unor voturi către Pro România sau, mai rău, către UDMR. Astea sunt, după mine, cauzele reale care au dus la acest scor…”, a subliniat deputatul.

Rădulescu nu i-a iertat nici pe cei care au pus eșecul electoral în spatele lui Liviu Dragnea, neasumându-și rezultatul negativ.

”Ați încercat să faceți din Liviu Dragnea singurul vinovat pentru scorul obținut la alegerile europarlamentare, repezindu-vă să ocupați funcții în partid, aceiași care ați condus alături de el acest partid. Unde erați când se luau decizii în CEx?  (…) Păi tu, Oprișane, nu erai? Zetea, care acum ai devenit un mare critic al codurilor penale, nu erai tu oratorul principal, care susțineai tot în CEx? Tu, obraznicule, de Negoiță, îți amintești cum la unul din CEx-uri spuneai cât de mult îl îndrăgești pe Dragnea?…”, a mai arătat acesta. 

 

 

Articolul precedentMiron Cozma și-a anunțat candidatura pentru Controceni
Articolul următorDoi șoferi surprinși băuți la volan