Devastator! Cheltuielile cu personalul bugetar, 65% din veniturile fiscale. Diferențe uriașe bugetar/privat

Claudiu Năsui, deputat USR, a făcut o scurtă analiză comparativă salariu bugetar versus salariu din mediu privat, expunere prin care scoate la iveală faptul că diferențele au crescut vertiginos în ultimii ani. O altă constatare a tânărului parlamentar: media salariilor din administrație este mai mare decât cea din sănătate sau învățământ.

…Statul român nu a fost niciodată bun la investiții. În buget s-au dat bani pe investiții, dar ele au mers întotdeauna pe programe eșuate și corupte precum faimosul PNDL, invenție a domnului Dragnea. Cu toate acestea, dacă la capitolul investiții avem un eșec pe toată linia, la cheltuieli de personal lucrurile stau altfel. Capacitatea statului român de a face reformă s-a rezumat aproape întotdeauna la creșterea salariilor la stat. Din ce bani? Evident din taxele și impozitele pe care le-a luat din economia reală, iar când n-au mai fost suficienți bani s-a mers pe datorie.

Cheltuielile de personal la stat au crescut în fiecare an, din 2016 și până acum, cu 20%. În total, din 2016 și până azi, creșterea e de la 57 de miliarde de lei în 2016, la 102 miliarde de lei în 2019, o creștere deci de 79%.

Ca să avem o imagine asupra cât înseamnă asta de fapt: în 2016 cheltuielile de personal reprezentau 42% din veniturile fiscale. În 2019 aceste cheltuieli au ajuns la 65% din veniturile fiscale. (…) În 2016, diferența între salariul mediu la stat și la privat era de 596 de lei pe lună. În 2017, diferența a ajuns la 945 de lei pe lună. În 2018 eram la 1.625 de lei pe lună, iar în 2019 diferența între salariul mediu la stat și cel de la privat depășește 2.000 de lei pe lună.

Asta în condițiile în care, pentru a plăti aceste salarii, tot statul român practică cele mai mari impozite pe munca pe salariul minim din toată Uniunea Europeană. Poate n-ar fi rău să reamintim acest lucru politicienilor care îi desconsideră pe românii care pleacă să muncească peste hotare. România are cea mai dură impozitare a muncii pe salariile mici.

Unde sunt cele mai mari salarii? Nu în sănătate sau educație. Deloc. Cele mai mari sunt în administrația publică. După ultimele date INS, salariul mediu în administrația publică este de 8.474 de lei pe lună. Din luna noiembrie 2019, de când s-a schimbat guvernul, acestea au crescut cu 220 de lei pe lună. Prin comparație, în sănătate sau educație creșterile au fost de 178 de lei și de 187 de lei pe lună. (…) În doar o lună, peste un milion de contracte în economia privată au fost suspendate și încă 200.000 au încetat definitiv. Salariile la stat însă, vor crește în același ritm. În mediul privat, pe medie, vor suferi. Diferența între stat și privat va fi din ce în ce mai mare. Din ce bani vor mai fi plătiți cei de la stat?”, a încheiat, retoric, deputatul.

Articolul precedentGorj: Medic de la Spitalul Județean amendat cu 20.000 de lei pentru că s-a jucat cu asistentele
Articolul următorImportant! Programul Transloc la sfârșit de săptămână și de Paști