Director Poșta Română: Până de sărbători putem livra pensiile

 

Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poşta Română, a anunțat, miercuri, că pensiile pot fi distribuite înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la care compania primeşte banii.

Răspunsul scurt este <<da, până de sărbători putem livra pensiile>>. Acum să vă dau câteva detalii… Data de 2 mai este zi lucrătoare. În companie vom lucra. În doilea rând, noi avem capacitatea logistică de a duce pensiile până de sărbători. Acum, depinde când ne intră banii în conturi de la Casa Naţională de Pensii, de la Trezorerie, de la Ministerul Muncii. Există un întreg flux administrativ acolo. În funcţie de când vom primi banii, vom şti dacă vom ruga salariaţii să vină să lucreze în zilele libere sau nu, fie că vorbim de 1 mai fie că vorbim de 3. De principiu, dacă ne ajung banii mai târziu, am avea nevoie de o singură zi nelucrătoare în care să-i chemăm la muncă să distribuie pensiile, dar deocamdată nu putem veni cu un răspuns clar, pentru că nu ştim când ne intră banii în conturi. Dacă ne intră din timp, nu e nevoie; dacă ne intră mai târziu, va trebui să ne mobilizăm şi mai bine” a spus Ştefan.

Articolul precedentCîciu: Absorbția pentru fondurile europene 2021-2028 este de 4%
Articolul următorFotbal: Cine fluieră CSU Craiova – CFR Cluj