Directorul ApaRegio, trimis în judecată pentru delapidare

 

Traian Pătrășcoiu, Directorul ApaRegio, operatorul de apă şi canalizare din Gorj, a fost trimis în judecată pentru delapidare.

Acesta este acuzat că a aprobat efectuarea unor plăţi în mod ilegal pentru un apartament care figura cu destinaţia de birouri, în care, însă, a locuit consilierul său personal, Ion Iliescu, în perioada 2016-2019. Pătrășcoiu ar fi dispus, prin semnarea ordinelor de plată, în mod nelegal, ca firma pe care o conduce să efectueze plăţi pentru mobilierul şi achitarea facturilor la utilităţi privind locuinţa din Târgu Jiu în care locuia consilierul, prejudiciul fiind în această situaţie de peste 18.000 de lei.

ApaRegio SA ar fi cheltuit 43.000 de lei în vederea modernizării respectivului apartament.

În rechizitoriu se arată că, în locul produselor ”pat, saltea, noptieră şi comodă”, în actele firmei au apărut ”dulapuri şi casetiere”, factură în valoare de 6.700 de lei.

 

Articolul precedentCriza lovește și Vaticanul: Papa taie salariile cardinalilor
Articolul următorMii de pariori și împătimiți ai jocurilor de noroc, consiliați psihologic