Directorul SALROM îl acuză pe Miruță că își arogă mincinos ”reînvierea” exploatării grafitului de la Baia de Fier: Nu poți elimina doi ani de muncă ai echipei SALROM

Directorul general al SALROM, Constantin Dan Dobrea, susține că proiectul ce vizează exploatarea grafitului de la Baia de Fier, Gorj, nu a fost „reînviat” în niciun caz de Radu Miruță și de Irineu Darău, precizând la el se muncește în compania pe care o conduce încă din 2024, fiind deja declarat Proiect Strategic al Uniunii Europene

Am urmărit declarațiile publice făcute astăzi de domnii Radu Miruță și Irineu Darău cu privire la grafitul de la Baia de Fier și mă bucur că, în august 2026, cei doi au descoperit importanța unui proiect pe care SALROM îl construiește, instituțional, tehnic și financiar, încă din anul 2024. Mă bucur, de asemenea, că Guvernul face în sfârșit pasul administrativ necesar pentru eliminarea perimetrelor miniere de la Baia de Fier din hotărârile de hotărârile de Guvern prin care acestea fuseseră incluse pe lista obiectivelor aflate în închidere. Dar, între a elimina două poziții din anexele unor hotărâri de Guvern și a pretinde că ai <<reînviat>> proiectul grafitului românesc există o diferență pe care documentele oficiale o fac foarte clară. Poți elimina, în 2026, două poziții din două anexe. Nu poți elimina din istorie peste doi ani de muncă ai actualei echipe SALROM și demersurile făcute de companie pentru obținerea licenței de exploatare, inclusiv prin demersurile pentru modificarea Legii minelor”, a transmis directorul SALROM.

GRAFITUL DE LA BAIA DE FIER NU A FOST ”ÎNVIAT”’ ÎNTR-O CONFERINȚĂ DE PRESĂ

Domnii Miruță și Darău pot revendica semnăturile pe documentele pe care le semnează astăzi. Nu pot revendica retroactiv legislația adoptată în 2024, proiectul depus de SALROM în august 2024, statutul strategic european obținut în martie 2025, documentațiile tehnico-economice realizate, licența prelungită în 2025 și proiectele de procesare și reciclare depuse ulterior de SALROM. Grafitul de la Baia de Fier nu a fost <<înviat>> într-o conferință de presă.

A fost construit ca proiect industrial, etapă cu etapă, de oamenii din SALROM. Mă bucur, în concluzie, de interesul pe care domnii Radu Miruță și Irineu Darău îl manifestă astăzi față de proiectul de grafit de la Baia de Fier. SALROM are nevoie de interesul Ministerului Economiei, dar mai ales are nevoie de sprijin instituțional concret, constant și predictibil pentru implementarea unor investiții de asemenea amploare”, mai spune Dobrea. 

 

Articolul precedentCraiova trebuie să se califice! Coelho: Avem multă ambiție. Trebuie să dăm totul, dar întâlnim o echipă bună
Articolul următorIsărescu: Lăsăm cursul leu-euro să fie mai flexibil. Plutește cam unde trebuie