DNA: Pintea a exclamat ”super tare!”, imediat ce a aflat că a primit 120.000 de lei

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, în prezent manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, a fost arestată, sâmbătă, pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului București. Aceasta a fost reținută vineri după un flagrant, fiind suspectă că ar fi primit mită sumele de 10.000 de euro și 120.000 de lei, bani ce reprezintă 7% din valoarea unui contract. Potrivit referatului DNA, Pintea ar fi dat dovadă de perseverență și dezinvoltură, știa că în punga neagră din biroul său se află bani și cunoștea exact suma, acest lucru reieșind din discuția de dinainte de flagrant.

Inculpata Sorina Pintea a exclamat chiar <<super tare!>> după ce a aflat că (…) i-a trimis 120.000 de lei, respectiv <<perfect!>>, după ce a aflat că (…) a fost de acord cu remiterea procentului de 7% din contract. După ce suspectul (…) îi comunică Sorinei Pintea că i-a scăzut suma de 10.000 de euro pe care aceasta i-a primit în luna decembrie, Sorina Pintea confirmă spunând <<da>>”, se arată în referatul DNA.

Decizia arestării preventive nu este definitivă, ea putând fi atacată.