Fragmente dintr-un articol semnat Jean Sancier, dedicat la 1937 Ecaterinei Teodoroiu, au fost prezentate în grupuri online cu profil istoric. Autorul se adresează tinerilor francezi, publicația fiindu-le dedicată.
”MINUNATUL CURAJ AL ECATERINEI TEODOROIU, IOANA D’ARC A ROMÂNILOR
Impresionantul articol <<La merveilleuse aventure de Catherine Theodore, Jeanne d’Arc des Roumains>>, apărut sub semnătura lui Jean Sancier, l-am descoperit chiar azi în ziarul francez <<Jeunesse Magazine>>, ediția din 15 august 1937. (Sursa : gallica.bnf.fr / Bibliothèque nationale de France).
Sancier scria: <<Când deodată, în 1914, războiul a izbucnit ca tunetul… Am văzut toți bărbații plecând la drum, pe jos, sau cărați de căruța pe care o târau caii. Femeile plângeau și nu mai aveau cuvinte. Cât despre fetele tinere, acestea au rămas uluite de ceea ce se întâmpla! aterina, care avea șaisprezece ani, și-a găsit imediat de lucru. A intrat în spitalul din Târgu-Jiu ca ‘ghidă’ (în Franța, am spune ca cercetaș). Dar ce cercetaș! Nimeni nu a observat vreodată unul ca acesta. În primul rând, este atât de drăguță încât este o adevărată plăcere să o privești. Apoi, este atât de harnică și plină de viață încât lucrează ca trei care ar fi sârguincioși. În cele din urmă, este atât de devotată și atât de neobosită încât nu-i auzim decât numele la fiecare pas din spital: ‘Ecaterina… Ecaterina… Ecaterina’… În spital, se descurcă bina dar suferă. Așa că medicul nu a fost surprins când, într-o dimineață, adolescenta a apărut în fața lui și i-a explicat: — ‘Doctore, nu aparțin locului de aici. Sunt tânără și puternică, sunt și curajoasă. Ne batem la <Podul Jiu>. Inamicul va trece.:. Ce se va întâmpla cu casele noastre, cu câmpurile noastre, cu părinții noștri? Dă-mi voie să mă lupt împreună cu soldații noștri’… Biata armata română a suferit înfrângeri. Se retrage… se retrage… războiul devine din ce în ce mai amar, iar ceea ce rămâne din strălucita armată se reîntregește în provincia Moldovei… Nimeni nu are curajul să se plângă, pentru că există speranța că renaște spiritul de luptă în inimile ostașilor…>>
După ce povestește despre frontul de luptă din Moldova unde ajunge și Ecaterina, autorul adaugă: <<Uită-te la acest tânăr ofițer, puțin prea slab, puțin prea delicat, cu tenul prea palid. Vezi cât de îngrijit și neted îi este părul scurt… Și, pe tunică este atașată astăzi crucea Virtutea militară… Însuși Regele Ferdinand a fost cel care a cerut să i se dea această decorație și, ca să arate într-un și mai strălucit stima pe care o are fata de nepoata lui Jiu, i-a dat gradul de ofițer. Ne-am dori ca după laurii victoriei, Ecaterina să se întoarcă la Vădeni și să petreacă acolo zile onorabile și liniștite, care pot servi drept exemplu magnific pentru generațiile următoare. Vai! Nu a fost așa. Ecaterina, ca de obicei, a fost fără frică în luptele care au urmat. Dar, la 3 septembrie 1917, o veste tragică a trecut tranșeele dealului Zăbrăuți: sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu a murit. Era adevărat! Frații ei de arme au luat în brațe trupul firav al micuței eroine, străpuns de trei gloanțe de mitralieră, și dus la postul de comandă. Fetița de la Jiu este acum cea mai frumoasă figură din războiul românesc. Ea, care era atât de modestă, este citată ca exemplu în toate școlile. Și mormântul ei este întotdeauna împodobit cu flori proaspete și ramuri verzi>>”.
IMAGINE:
