Documente! UCB și-a dat autogol. Primăria Târgu Jiu, decisivă în realizarea bazei sportive din Debarcader

Reprezentanţii Universităţii  “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au ieșit public pentru a lansa un nou atac la primarul orașului, Marcel Romanescu, de data aceasta, încercând să arate că realizarea viitoarei baze sportive din Complexul Studențesc Debarcader este exclusiv meritul instituției de învățământ.

Dincolo asumarea investiției, a fost evident că s-a căutat o compromitere, într-o răfuială oarbă, dusă fără conștientizarea unor banalități ce demonstrează exact contrariul și se pot întoarce ușor ca un bumerang în imaginea și așa destul de șifonată a universității.

Concret, Rectorul Sorin Purec susține că doar datorită conducerii UCB vor fi demarate lucrările la terenurile de sport.

A început să se laude cu realizările altora. Primarul nu a făcut decât să decline această ofertă, adică nu a vrut să facă acestă bază la Târgu Jiu. UCB cum a aflat că există posibilitatea ca să acceseze această finanţare s-a adresat Companiei Naţionale de Investiţii. Am depus acest proiect şi l-am şi câştigat. Proiectul a fost licitat, iar în momentul de faţă s-a stabilit executantul. Noi am predat suprafaţa pe care ei să lucreze, şi o vom prelua la finalizare”, a spus Purec.

Primarul Romanescu l-a contrazis şi deţine documente care dovedesc că lucrurile nu au stat aşa. Mai mult, edilul a avansat şi două nume, membri ai universităţii, cu care a purtat primele discuţii după corespondenţa cu Compania Națională de Investiții.

Baza sportivă a fost alocată de către Compania Naţională de Investiţii tuturor autorităţilor publice locale. Asta a fost la propunerea către noi, iar, la momentul respectiv, i-am chemat pe Genu Căruntu, Marian Vintilescu şi alţi reprezentanţi ai universităţii, să le propun ca baza sportivă alocată primăriei municipiului Târgu Jiu să se realizeze pe actualul amplasament de la UCB, în Debarcader. Sunt lucruri certe, oameni care pot să confirme această discuţie. Dacă eu nu eram interesat să realizez această bază sportivă, de ce aş fi avut această discuţie cu reprezentanţii de la <<Constantin Brâncuşi>>? Ulterior, am făcut o adresa la CNI în care le-am adus la cunoştiinţă că noi am decis ca baza sportivă să se realizeze în acest complex”, a precizat, la Radio Accent, edilul.

La fel ca în alte intervenţii, primarul Marcel Romanescu a spus că putea uşor să facă baza sportivă în Zona Narciselor. După rectorul Purec această ipoteză nu stă în picioare.

În Zona Narciselor a mai rămas doar teren înclinat şi mlaştini. Nu ştiu cum se gândea să facă acolo un teren şi cine s-ar fi gândit să joace acolo, pentru că baza sportivă trebuie să fie folosită şi pentru meciuri oficiale”, a mai spus oficialul UCB.

Ironia însă nu ţine! Pe masa CNI există deja un proiect pentru mai multe terenuri de sport, exact în Zona Narciselor. Valoarea investiției este de 4 milioane de euro.

Terenul poate fi amenajat oriunde. În 40 de ha cât avem noi acolo, îi garantez că există şi o suprafaţă plană, pe care se putea realiza o astfel de bază sportivă. Noi avem, astăzi, la Compania Naţională de Investiţii un proiect de 4 milioane de euro pentru realizarea unei baze sportive în Zona Narciselor: cu teren de fotbal, cu şase terenuri de tenis de câmp, cu şase terenuri de baschet. Deci, astăzi la CNI este în avizare acest proiect”, a adăugat Romanescu.

 

Documente prin care se certifică implicarea Primăriei Târgu Jiu și corespondența primarului orașului cu Compania Națională de Investiții: