Doi medici din Târgu Jiu au fost decorați de președintele României, la Palatul Cotroceni

Două cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, medic Tatiana Grecu, șef Secție ”ATI COVID”, vicepreședinte Sanitas Gorj, și medic Luminița Manea, șef ”Secție Boli Infecțioase”, au fost decorate, joi, la Palatul Cotroceni, de președintele României, Klaus Iohannis.

Distincția Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler a fost acordată de șeful statului cu ocazia Zilei Internaționale a Sănătăţii, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru profesionalismul de care au dat dovadă în timpul pandemiei”. 

Am depășit o perioadă neagră a unei pandemii fără precedent și sunt încrezător că experiența acumulată în gestionarea acestei dramatice crize sanitare, precum și măsurile de prevenție pe care le avem acum la dispoziție ne vor ajuta să contracarăm eventuale noi scenarii de risc epidemiologic. (…) În același timp, traversăm de mai bine de o lună o criză umanitară generată de agresiunea militară a Rusiei asupra unui stat suveran, o situație care-și pune indiscutabil amprenta din nou pe sistemele de sănătate ale statelor vecine Ucrainei și implicit asupra sistemului nostru de sănătate”, a spus președintele Iohannis. 

IMAGINI:

 

Articolul precedentPresa centrală: Elena Udrea ar fi fugit din România
Articolul următorTârgu Jiu: Garda de Mediu, concluzii după tăierile de arbori din curtea fostei fabrici de confecții