Dolj: 19 de sirieni au trecut Dunărea în România, ilegal, cu o ambarcațiune. Voiau să ajungă în vestul Europei

Un grup numeros de cetăţeni sirieni a fost identificat de poliţiştii de frontieră din Dolj în timp ce încercau să intre ilegal în România, după ce au traversat Dunărea cu o ambarcaţiune.

În data de 18.06.2024, în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Piscu Vechi, județul Dolj, au oprit pentru control, în zona km fluvial 77, un autoturism în care se aflau doi cetățeni români, care nu își justificau prezența în zonă. În urma legitimării acestora și a efectuării controlului asupra mijlocului de transport, au fost descoperite două pungi din plastic în care se aflau 19 telefoane mobile care nu le aparțineau. Prin urmare, colegii noștri au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale, în urma căreia au fost descoperite, în vegetația din imediata apropiere a malului fluviului Dunărea, 19 persoane, 15 bărbați și 4 femei. Persoanele în cauză au fost reţinute de poliţiştii de frontieră şi conduse la sediul sectorului pentru cercetări”, a transmis Poliția de Frontieră.

În urma primelor cercetări, s-a stabilit că este vorba despre cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 13 și 62 de ani. Aceștia intenționau să intre ilegal în România și apoi să ajungă în țări din vestul Europei.

În cazul celor doi cetățeni români au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

Cetățenii străini care au săvârșit infracțiunea de intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat, au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, a precizat Poliția de Frontieră

Articolul precedentCopilele din Novaci, date dispărute, nu vor să revină acasă. S-au prezentat la Poliția Fetești
Articolul următorGorj: I-a cărat pumni cu nemiluita! Un puști de 15 ani a bătut un bărbat de 51 de ani