Anchetatorii au de lucru până la desluşirea tuturor necunoscutelor în cazul evenimentelor de la Bălești – Gorj, acolo unde polițista Adela Lăpădat pare a-și fi asasinat copilul și mama, după care și-a încheiat conturile cu viața trăgându-și un glonț în cap. Se efectuează expertize, verificări, cert este că toate pistele posibile sunt luate la bani mărunți. ”Se fac cercetări în cauză pentru comiterea infracțiunii de omor calificat asupra unor membri de familie. Din probele administrate până în prezent nu rezultă elemente care să conducă la punerea sub învinuire a unei alte persoane, respectiv, cel mai probabil, soțul femeii decedate, însă procurorul și echipa de anchetă nu exclud nicio variantă în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, prim-procurorul Cristina Ciobanu. Elementul cheie, la acest moment, pare să fie copilul de numai șase luni care a fost împușcat de două ori în cap. Bunica a fost găsită într-o cameră, împușcată în zona toracică, iar polițista lângă ușă, la intrarea în locuință, cu pistolul lângă ea. Interesant traseul armei crimei, pistolul de serviciu al soțului Adelei, Constantin Lăpădat, și el polițist la Mătăsari – Gorj. Inițial au apărut informații cum că el s-ar fi aflat la etajul imobilului, în momentul producerii evenimentelor, însă ultimele date arată că nu era acasă, ar fi mers la Târgu Jiu să cumpere anumite medicamente solicitate de soția sa. Se pare că un apartament al celor doi polițiști din Târgu Jiu ar fi locul declarat și aprobat de păstrare al pistolului, iar de acolo ar fi plecat spre serviciu duminică seara Constantin Lăpădat, având arma asupra sa. Pe traseul spre locul de muncă a trecut pe la familie, la Bălești, iar soția i-ar fi cerut să meargă să cumpere anumite medicamente. Duminică seara fiind, bărbatul a plecat să caute o farmacie la Târgu Jiu, dar a lăsat pistolul și muniția aferentă la Bălești. La întoarcere totul ar fi fost consumat și Constantin Lăpădat a apelat 112, unde a semnalat că soția și-a împușcat copilul și mama.
Acasă Principale Dezvăluiri Două gloanţe în capul copilului, 3 morţi şi multe necunoscute. Arma crimei...