Două lumi, același județ: Romanescu numără fiecare cent, Weber zice că ne face drumul expres

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, face calcule peste calcule pentru a găsi soluții prin acopere investiţiile demarate în municipiu. Edilul nu vrea să piardă nici fondurile europene şi trebuie să asigure cofinanţarea proiectelor demarate cu spijinul U.E.. Luni, acesta a anunţat că situaţia este dramatică la nivelul instituţiei pe care o conduce, şi asta pentru că modificările legislative făcute de Guvern au ciuntit din bugetul orașului.

“Sperăm ca prin amendamentele şi susţinerea parlamentarilor de Gorj, să putem primi acele alocări de fonduri care ne sunt necesare pentru a putea, pe de o parte, acoperi investiţiile deja licitate, pe de altă parte pentru a aloca acele fonduri de cofinanţare pentru proiectele europene. Raportat la 2017, dacă anul trecut am pierdut 140 de miliarde la nivelul UAT Târgu Jiu, în anul acesta mai pierdem încă 12 miliarde, ceea ce este foarte mult, pentru că toate costurile au crescut – costurile cu utilităţile, cu iluminatul public, dar, mai mult decât atât, costurile cu constructorii care realizează lucrări pe raza municipiului Târgu Jiu. Constructorii ne-au notificat că, începând cu 1 ianuarie, trebuie să adiţionăm contractele cu acele modificări pentru salariile angajaţilor din firmele de construcţii”, a declarat Romanescu

Edilul trage nădejde ca parlamentarii vor ridica administraţilor locale, măcar, povara cu anumite indemnizaţii.

“Noi sperăm că în Parlament să poată apărea modificările necesare şi, chiar dacă primim acea cotă de 60% pe impozitul pe venit, măcar să nu plătim indemnizaţiile însoţitorilor persoanelor cu handicap şi indemnizaţiile asistaţilor social”, a spus primarul.

Dacă primarul din Târgu Jiu este nevoit să strângă cureaua în această perioadă, deputatul PSD Mihai Weber se laudă cu un “proiect de suflet”, la care făcea referire şi acum doi ani. Este vorba de lucrările de realizare a drumului expres Craiova-Târgu Jiu, investiţie care ar avea, în proiectul de buget pe 2019, prinse sume pentru demarare.

“Am reușit și l-am prins în buget, o să fie ridicat pe SICAP, ca lucrare. Începe să prindă contur, adică nu mai este la stadiul de poveste sau promisiuni. Sunt convins că se va face”, a precizat Weber.

Articolul precedentPeste limita suportabilității! Nămol, în loc de apă, la robinetele rovinărenilor
Articolul următorCaz de psihiatrie: Un gorjean a sunat de 16.000 de ori la 112