Două mari obiective hidroenergetice din Gorj, prinse la finanțare din fonduri europene. USR-PLUS contestă strategia

 

Ministerul Fondurilor Europene a publicat luni pe propriul site Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar l-a retras rapid din dezbatere publică. În acest mare program național, în valoare de circa 30 de miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile, sunt prinse și două investiții majore din Gorj, proiecte ce vizează amenajarea hidroenergetică Cerna – Motru – Tismana II – Baraj Vâja și regularizare aval CHE Tismana, precum și amenajare hidroenergetică a râului Jiu, pe sectorul cuprins între Livezeni și Bumbești Jiu. Ambele obiective sunt în conservare.

USR-PLUS a reacționat imediat și a acuzat  guvernul că „a făcut din pix acest plan, un fel de PNDL nou”. Reprezentanții alianței au mai transmis că vor renegocia PNRR în discuţiile de intrare la guvernare.

USR-PLUS va negocia refacerea acestui plan, vom introduce reforme clare, trasabile şi finanţarea lor din acest nou fond european. Sunt mulţi bani, dar sunt bani care trebuie daţi pentru reforme, nu pentru cârpeli. Din păcate, asistăm la un exerciţiu de furat căciula, unde MFE nu se înţelege cu alte ministere, nu are viziune reformistă. Pentru MFE, aceşti bani sunt doar o problemă pentru care trebuie să inventeze ceva. Şi au scos ce aveau prin sertare oricum. Trebuie un reset şi o negociere serioasă, pe care o vom face ca parte a discuţiilor de intrare la guvernare, după 6 decembrie”, a declarat Cristian Ghinea, vicepreşedinte al Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European.

Articolul precedentPreședintele Iohannis: Nu intenționez să promovez instaurarea carantinei la nivel național
Articolul următorÎncepe ”Rabla pentru electrocasnice”. Vouchere și pentru laptopuri, tablete, aspiratoare sau uscătoare de rufe