CSU Craiova întâlnește Petrolul Ploiești duminică, de la ora 18:00, pe teren propriu, într-un meci din cadrul etapei a XIII-a a SuperLigii la fotbal. Oltenii așteaptă victoria în această partidă, așa cum transmite antrenorul secund Dragoș Bon, cel care subliniază că va fi o confruntare dificilă.
„Ne aflăm în faţa unui derby al provinciei, au fost meciuri foarte aprig disputate de-a lungul istoriei, atât la nivel de galerii. Va fi un duel greu şi prin prisma orgoliilor foştilor noştri jucători, care acum sunt la Petrolul, dar sper să reuşim să-i blocăm, să nu le dăm satisfacţia de a se bucura în faţa noastră. Cred că vor veni să nu piardă cei de la Petrolul, aceasta e imaginea pe care mi-au creat-o, vin după trei remize albe, au alternat trei sisteme de joc. Clar, pentru noi obiectivul este victoria, sper, după un joc care să mulţumească spectatorii. Sperăm că ne-a prins bine această pauză, vom vedea la meci, dacă vom avea un joc bun şi o victorie. Dacă vom rămâne datori, atunci este o problemă şi sper să nu trecem prin asemenea clipe. Doar prin rezultate putem fi din nou aceeaşi familie.
Eu ştiu că fanii se aşteptau la un parcurs en-fanfare, să câştigăm fiecare partidă, cu toţii dorim lucrul acesta. Totuşi, s-a creat în jurul o imagine care nu este corectă. Îmi aduc aminte, după egalul de la Voluntari: Rapidul, pe val, Craiova, la pământ… deşi suntem la egalitate de puncte, iar Rapidul a câştigat acasă 3-2 cu Iaşi, cu o ocazie monumentală ratată de oaspeţi în minutul 92, iar Craiova face egal la Voluntari, cu penalty ratat, contra echipei care a bătut Rapidul”, a spus Bon.