Drulă, convins că PSD va ieși de la guvernare: Vor fugi de consecințele propriilor acțiuni

 

Președintele USR, Cătălin Drulă, pare convins că PSD va ieși de la guvernare până la următoarele alegeri și anunță că o colaborare cu PNL ar mai putea fi posibilă doar în condițiile în care USR va da primul ministru.

Da, asta este aproape o certitudine pentru mine, vor fugi de consecințele propriilor acțiuni. Să ne înțelegem, criza economică pe care o traversează România și care este abia la început nu era inevitabilă, cel puțin în amploarea ei. Dimensiunile pe care o va căpăta în România această criză și suferința socială care este abia la început se datorează acestei guvernări PSD-PNL și politicilor pe care le-au avut (…). Eu sunt destul de convins că PSD va fugi de consecințele acestei crize, dar întrebarea este: dacă ei fug de aceste consecințe, românii credeți că nu văd și își mai pun încrederea în unii care lasă după ei potopul? (…) Noi am venit anul trecut cu o propunere de guvern, care era un guvern solid, cred că pentru prima dată în istoria audierilor parlamentare, miniștrii s-au prezentat absolut peste tot excepțional. Nu vom accepta și asta le spun foarte clar și celor din PNL, dacă-și fac vise că se pot juca așa între PSD și USR, nu vom accepta o guvernare în care să nu avem premierul”, conchide Cătălin Drulă.

Articolul precedentGorj: S-a pricopsit cu dosar pentru evadare după ce polițiștii l-au găsit la cârciumă
Articolul următorVineri începe SUPERLIGA: Ce cote au principalele favorite. Cum stau echipele din Craiova. Rapidiștii sunt tare încrezători