Helmut Duckadam, marele portar al echipei Steaua București, a fost dorit și de Universitatea Craiova. Chiar a jucat într-un meci amical pentru echipa din Bănie, dar a ales să meargă la București, la gruparea militară.
Acesta, pe când evolua cu UTA în liga secundă, a fost chemat la echipa națională de către Mircea Lucescu, iar Costică Ștefănescu, căpitanul Științei, l-a propus la Craiova. Corneliu Stroe, președintele Universității, a făcut demersuri pentru transfer, însă fără succes.
“Adrian Păunescu scrisese un articol în care spunea că Universitatea Craiova este echipă mare, dar n-are portar. Ştefănescu a cerut să mă transfer la Craiova. Şi Mircea Lucescu m-a îndrumat spre Craiova, acolo primeam şi nişte bani, dar mi-a fost puţin… nu ştiu dacă neapărat teamă, dar ştiind cât de greu te asimilează oltenii dacă nu eşti de-al lor, am avut o reţinere’‘, declara, în urmă cu ani, Duckadam.
Cîrțu: Lucescu ni l-a luat pe Silvică și nu l-a dat pe Duckadam. A venit și Hagi
„Era un meci amical, România juca la Larisa cu Grecia. Mircea Lucescu a luat jucători de la Craiova, l-a luat pe Lung, iar Gabi Boldici era accidentat. Ne mai trebuia un portar și pentru că l-a luat pe Silvică ni l-a dat pe Duckadam. A venit și Hagi, parcă am jucat cu Chalkida și am bătut cu 7-0. Nu mai țin minte exact scorul, dar diferența a fost mare”, își reamintea Cîrțu.