Duminică, la Polivalentă: Orgolii mari, dorință de revanșă, CSM Târgu Jiu – SCM Universitatea Craiova în Liga Florilor

Meci al ambițiilor, duminică, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor, între CSM Târgu Jiu și SCM U Craiova, partidă din etapa a XXII-a a Ligii Florilor, prima scenă a handbalului feminin din România.
Formația din Bănie este cu o treaptă mai sus în clasamentul la zi, locul 8, în vreme ce CSM se situează pe poziția 9, însă dincolo de punctele puse în joc există o mare dorință de revanșă după ce echipa din capitala Gorjului a învins doljencele de două ori în acest sezon.

 

Andrei Enache: Se anunță un duel încins

 

A fost și meciul de la Vâlcea, în care am reușit să le punem mari probleme celor de acolo. Cred că nici ei nu se așteptau. Am reușit să trecem peste o ușoară dezamăgire pe care am avut-o după meciul de la Vâlcea, pentru că am controlat o mare parte din joc, dar acum sunt foarte concentrați pe meciul contra celor de la Craiova, pentru că suntem conștienți că va fi un meci foarte dificil. Chiar dacă am câștigat ambele meciuri disputate cu Craiova în acest sezon nu au fost meciuri ușoare. Nu îmi amintesc să fi fost vreun meci ușor în Liga Florilor. Am văzut echipa Craiovei, este într-o formă destul de bună. Noi, chiar dacă avem ceva probleme de lot, cu Angela Pușcaș în revenire și Alexandra Gavrilă, care vine și ea după o puternică răceală, cred că la ora jocului vom reuși să ne capacităm și să câștigăm acest meci. Este un meci foarte important pentru noi, nu doar prin prisma rezultatului, cât prin prisma a ceea ce am arătat noi până în acest moment, prin cartea de vizită pe care ne-am creat-o și pe care vrem să o păstrăm în continuare. Cu siguranță se anunță un duel încins. Va fi un meci în care ambele echipei își doresc să câștige. Sunt sigur că fetele de la Craiova, după ce am câștigat două meciuri împotriva lor, vor veni super motivate, dar noi am arătat în acest campionat că la Târgu Jiu se câștigă foarte greu, că aici este un teren destul de dificil, despre care toată lumea să vorbească, nu cu teamă, ci cu respect. Cred că ne-am câștigat acest drept”, a spus antrenorul secund de la CSM.

 

AFIȘ MECI:

 

Articolul precedentGorj: Câte orașe și comune și-ar pierde statutul dacă s-ar face reforma teritorial-administrativă propusă de CCIR
Articolul următorDate oficiale: Mai puțin cărbune extras la început de 2023. Și importurile au scăzut