E durere! Radarul pistol „împuşcă” sancţiuni cu nemiluita pe şoselele Gorjului

Poliţiştii gorjeni au ieşit la vânătoare de vitezomani. În doar câteva zile, peste 250 de şoferi care au apăsat pedala de acceleraţie au fost sancţionati de către oamenii legii. De altfel, aproximativ 100 de permise de conducere au fost reţinute, fiind aplicate peste 1.000 de amenzi. Acţiunea a vizat şi biciliştii, dar şi pietonii.

“În perioada 18 – 24 iunie a.c., poliţiştii gorjeni au desfăşurat o serie de acţiuni în trafic, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice, în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie cu consecințe grave.Pentru neregulile constatate în trafic pe principalele artere rutiere din județ, au fost aplicate peste 1000 de sancţiuni contravenţionale, din care 262 pentru depășirea vitezei legale, 144 pentru traversare neregulamentară pietoni, 108 pentru bicicliști, 16 pentru neacordare prioritate, în valoare totală de peste 690.000 de lei.Totodată, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier, reţinute 94 de permise de conducere şi retrase 41 de certificate de înmatriculare, pentru stare tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor”, arată IPJ Gorj.

Articolul precedentPrimarul Romanescu nu mută, anul acesta, Festivalul Berii de pe Insuliță
Articolul următorIn memoriam Viorel Gârbaciu. Duminică, manifestări culturale de excepție, încheiate cu un spectacol Grigore Leșe în Parcul Coloanei Infinitului