E gata! Cea mai modernă creșă din Oltenia va fi inaugurată la Târgu Jiu

Două unități destinate educației copiilor din Târgu Jiu sunt aproape de inaugurare. Grădinița din zona Hidrocentralei-Lotrului și creșa din incinta Liceului ”Ion Mincu” sunt finalizate și curând vor primi micuții.

Primarul orașului, Marcel Romanescu, precizează că unitatea realizată în fostele ateliere ale liceului este una care respectă toate normativele Uniunii Europene.

Luna aceasta vom face inaugurarea celor două clădiri. Micuții vor beneficia de cele mai bune condiții. În cazul creșei, vorbim de cea mai modernă unitate din Oltenia, care respectă toate normativele UE. Cu camere de dormit proprii pentru fiecare grupă, băi adaptate pentru vârsta lor, mobilier modern. 100 de copii vor beneficia de toate aceste dotări”, a arătat edilul.

 

Romanescu a anunțat, în urmă cu ceva timp, că se ia în calcul construcția unei grădinițe și în zona Narciselor, acolo unde cartierul se dezvoltă.

Articolul precedentRomânia își crește capacitatea de depozitare a gazelor naturale la peste 4 miliarde de metri cubi
Articolul următorFost ministru, cere plata medicilor în funcție de performanță: Sistemul e un sac fără fund!