E oficial! Dragnea și Codrin Ștefănescu ”au clocit” un partid

Liviu Dragnea, fost președinte al PSD, a anunţat, duminică seara, la o televiziune națională, că va sprijini „cu toată experienţa” un partid nou-înfiinţat, Alianţa pentru Patrie, ce va avea ca obiectiv „bunăstarea românilor” şi este axat pe „patriotismul economic”.

Prin octombrie am avut o discuţie cu Codrin Ştefănescu (…). Mi-a zis că simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care nu au curaj, de acoperiţi, de infiltraţi, de tot felul de interese împletite care (…) distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie – 20%. (…) Am zis că sunt de acord şi îl voi sprijini cu tot ce ştiu eu, cu toată experienţa mea politică, administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Am găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori (…), Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva, pe parcursul procedurilor, să se blocheze (…) înfiinţarea partidului. Partidul s-a înfiinţat – se numeste Alianţa pentru Patrie. (…) E un partid la început. S-a născut din lacrimi, deznădejde şi din suferinţă. A noastră, a tuturor. Dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România. (…) Principalul obiectiv al acestui partid îl reprezintă bunăstarea românilor şi este animat de patriotism economic”, a declarat, la Realitatea Plus, Liviu Dragnea.

Articolul precedentTârgu Jiu: În curând, cel mai mare spectacol cu drone din România
Articolul următorA murit Horia Alexandrescu