Echipă de județ și academie de fotbal pentru copiii Târgu Jiului

CSM Târgu Jiu va avea echipă de fotbal în liga județeană. Cel mai probabil, formația de seniori va activa din sezonul 2022/2023. Clubul Sportiv Municipal își va înființa secția de fotbal după ce Primăria Târgu Jiu va ieși din asocierea cu Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Ruptura se va produce până la finalul anului.

Pentru anul competițional viitor, înființăm grupe de copii și juniori până la vârsta de 14 ani. Pe de altă parte, în anul 2022, odată cu creșterea acestei generații, vom înscrie o echipă în liga județeană, pentru a putea folosi o parte dintre jucători în competițiile pe teren cu suprafață normală”, a anunțat, miercuri, primarul Marcel Romanescu.

Alte patru terenuri vor apărea în municipiu, în zona Narciselor, pentru a spijini ideea unei academii de fotbal la Târgu Jiu. Este vorba despre trei suprafețe pentru antrenament și un teren care va fi omologat pentru jocurile oficiale.  Săptămâna trecută, directorul clubului, Robert Bălăeț, declara că din banii proveniți din vânzarea fotbaliștilor, ce vor purta emblema CSM-ului, vor beneficia și celelalte secții ale entității sportive.

 

 

Articolul precedentRomanescu: S-a stabilit constructorul grădiniței din zona Liceului Teologic
Articolul următorMăsuri dure, de la primul control, pentru neînlocuirea vechilor case de marcat