Primăria Târgu Jiu caută să facă economii la consumul de apă. Zonele verzi din oraș vor fi mai puțin irigate în această perioadă, când presiunea la apă este foarte scăzută, în special la etajele superioare ale blocurilor din municipiu. Primarul Marcel Romanescu îi roagă pe cetățeni să fie responsabili, deoarece debitul va fi chiar mai mic.
“Dacă această caniculă va continua, există riscul ca la un moment dat și resursele de apă să scadă considerabil. Asta e cea mai stringentă problemă. Înțeleg că au fost folosite și puțurile de la Curtișoara și cele două surse de alimentare pentru Târgu Jiu, însă debitul scade simțitor. Acesta e mesajul pe care ni l-a transmis reprezentantul Aparegio prezent la ședința operativă. Să sperăm că se vor găsi soluții.Vom limita consumul de apă excesiv pe spațiile verzi, încercăm să facem economie. Pe un debit, în parcurile și în zonele verzi, lucrurile nu funcționează așa cum trebuie. Se mai poate usca gazonul, dar măcar să avem apa curentă pentru cetățeni. Viața oamenilor și a animalelor primează. Peste tot se înregistrează astfel de fenomene. Grădina e ultima prioritate. E un apel pe care îl fac la târgujieni. La etajele superioare, sunt blocuri cu zece etaje, presiunea va scădea considerabil încet, încet. Maxim o săptămână mai putem merge așa, iar ulterior cu scăderea debitului, va scădea presiunea și trebuie găsite surse alternative. Sperăm să nu ajungem să folosim ISU pentru alimentarea cetățenilor în localitățile componente”, a precizat primarul la Radio Infinit.