Electrica SA și-a convocat acționarii la o ședință AGA, în luna august, pentru a aproba, printre altele, înființarea Electrica Producție Energie S.A., o companie de producție de energie electrică, care să funcționeze ca o filială a Electrica.
În document se subliniază că înființarea noii structuri este necesară în vederea derulării proiectelor de generare de energie electrică pe care Electrica le are în vedere: 400 MW în regenerabile, cu 100 MW stocare.
“Electrica și-a propus, în cadrul strategiei pentru perioada 2019 – 2023, printre altele, extinderea în domenii conexe și obținerea de sinergii cu domeniile în care activează, precum și creșterea performanței și consolidarea sustenabilității rezultatelor economice. Aceste obiective de creștere au fost adresate de proiectele de creștere anorganică derulate în ultimii doi ani, dintre care unul a fost finalizat cu succes, iar altele se află în acest moment în derulare.
Electrica și-a propus dezvoltarea unui portofoliu de capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile (eolian și fotovoltaic) cu o capacitate cumulată de 400 MW, în paralel cu capacități de stocare de energie electrică cu o capacitate instalată de până la 100 MW”, se arată în anunț.