Elevii ar putea evalua profesorii încă din acest an școlar

Evaluarea profesorilor de către elevi ar putea intra în vigoare din acest an, a anunțat Radu Szekely, secretar de stat la Ministerul Educației.

Referitor la evaluarea profesorilor din perspectiva elevilor, să știți că în momentul de față ministerul discută cu Consiliul Național al Elevilor, este în proces de elaborare a unei metodologii de consultare a elevilor la finalul fiecărui semestru, în așa fel încât să se colecteze feedback de la elevi, care să fie ulterior transmis cu dirigintele clasei sau cu directorul, ca să poată să-și îmbunătățească performanța. În momentul de față, noi evaluăm doar prin autoevaluare sau prin procese de evaluare coordonate de inspectoratul școlar, beneficiarul final este foarte rar inclus în această consultare. (…) Acest chestionar despre care vorbeam și metodologia de feedback ar trebui să fie aplicate în toate școlile din România în momentul în care Ministerul și Consiliul Național al Elevilor semnează acest protocol, ceea ce sper să se întâmple în următoarele două-trei săptămâni”, a precizat Szekely.

Articolul precedentLa olteni: Băut, s-a izbit cu mașina de un stâlp din rețeaua electrică
Articolul următorBrăbatul imobilizat de polițiști, MORT în urma asfixiei mecanice, după comprimarea gâtului și toracelui