Europol: Polițiști atacați cu pietre și bâte. Autospeciala MAI, vandalizată

Sindicatul Europol a semnalat un nou caz de agresiune asupra unor polițiști aflați în misiune. Potrivit sindicaliștilor, sâmbătă, 15 august, doi lucrători ai IPJ Sălaj au fost atacați cu pietre și bâte în timp ce interveneau pentru restabilirea ordinii și liniștii publice. Totodată, autospeciala acestora a fost vandalizată de agresori.

Polițiști atacați cu bâte și pietre

Este vorba de 2 colegi din cadrul Secției Rurale Nușfalău-IPJ Sălaj care în cursul zilei de ieri, 15.08.2020, au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui scandal ce a avut loc între 3 persoane, pe raza localității Nușfalău.

La sosirea polițiștilor, la fața locului s-au strâns peste 50 de persoane înarmate cu bâte care i-au amenințat pe colegii noștri că dacă vor interveni îi vor bate și le vor distruge autospeciala din dotare.

Pentru a calma spiritele cei doi polițiști au fost nevoiți să tragă 8 focuri de avertisment, aspect care nu i-a intimidat pe cetățenii cu drepturi care s-au considerat <<abuzați>> și au aruncat cu pietre spărgând parbrizul autospecialei și provocând mai multe avarii elementelor de caroserie.

Așadar, domnule ministru, nu este de ajuns să fim cu legea și cu ochii pe acești rău-făcători, întrucât pe zi ce trece, e tot mai limpede că pachetul legislativ privind autoritatea polițiștilor trebuie reformat în mod radical pentru a nu mai fi nevoiți să ne plângem eroii!”, au transmis cei de la Europol. 

Foto: Sindicat Europol

Articolul precedentSevilla FC, în finala Europa League
Articolul următorMare CAMPIOANĂ din Gorj, omagiată de Comitetul Olimpic Român