Europol, reacție după amenințările la adresa unor lucrători MAI: Șefii IPJ Gorj sunt mai preocupați de cum să le modifice programul de lucru

Sindicatul Europol a luat poziție publică după ce Robert Chiriac, recidivist din Târgu Jiu, a amenințat polițiști și jandarmi, în vineri noaptea, în timp ce era într-o autospecială, în drum spre IPJ Gorj, unde urmau să aibă loc audieri într-un caz de agresiune, în care respectivul ar fi fost implicat.

 

Cu toate că individul este recidivist şi este și inculpat pentru alte fapte cu violenţă, după ce a fost reținut 24 de ore, procurorul de caz a considerat că acesta nu prezintă un pericol suficient de mare pentru ordinea publică şi nu a propus arestarea preventivă.
Totodată, în data de 03.07.2023 acelaşi personaj a ameninţat un alt poliţist din cadrul Poliţie mun. Tg-Jiu, care îl încătuşase după un alt incident violent. Pentru că după acel incident nu s-a luat nicio măsură legală împotriva lui, în mod evident, bărbatul a fost și mai violent de data aceasta.
Dacă întrebați cum au sărit în ajutorul polițistului șefii IPJ Gorj, aceștia sunt mai preocupați de cum să le modifice programului de lucru, în loc să fie preocupați de probleme reale, cum ar fi creșterea gradului de siguranță și protecția pentru polițiști, cu atât mai mult cu cât individul în cauză este autorul mai multor infracțiuni grave comise în urmă cu aproape 2 ani pe raza mun. Tg-Jiu, fiind considerat extrem de periculos”, au transmis reprezentanții Sindicatului. 
IMPORTANT:
Așa cum am precizat și în știrea inițială, fotografia este din luna decembrie 2021, atunci când Chiriac s-a dedat la alte fapte anti sociale.
Articolul precedentBecali zice că i-a întors aroganța lui Rotaru: Am jucat cu o echipă slabă rău. Și rușinică i-am dat
Articolul următorFCU Craiova s-a impus în fața campioanei. Chițu: Nici nu știi ce să te mai aștepți la un meci cu noi. Victoria ne va da un moral incredibil