Ministrul Sănătății, Alexandru Rogonete, anunță că vor exista excepții în decizia de a nu mai fi plătită prima zi de concediu medical. Totodată, acesta motivează măsura prin faptul că „s-a dovedit peste tot că se abuzează de ele (concediile medicale – n.red.).
EXCEPȚII
„Sigur că acolo vom ține cont de toate aceste particularități care într-adevăr există pentru anumite categorii bolnavii oncologici, bolnavii cu talasemie, de exemplu, care se duc odată la câteva săptămâni să facă transfuzie. Există particularități de care sigur că din punct de vedere medical vom ține cont”, a precizat ministrul.
”ÎN LINIE CU ALTE STATE EUROPENE”
”În primul rând această practică nu este doar în România și nu s-a întâmplat aici doar pentru prima dată. Nu este o idee fără fundament sau cifre în spate. În multe țări din UE, prima, a doua și chiar a treia zi de concediu medical nu sunt plătite de nimeni.
Da, sigur că oamenii sunt îndreptățiți să ducă discuția în această direcție. Repet, România nu va fi singura țară care nu plătește prima zi de concediu. Portugalia nu plătește primele două zile. În Franța nu se plătesc primele două zile. În Belgia, în funcție de tipul de asigurare, nu se plătește prima, a doua sau a treia zi, deci practic asta se întâmplă peste tot”, a mai spus ministrul.

























