Excluși din campionat și pedepsiți pentru neprezentare: Pandurii a pierdut la ”masa verde” meciul cu Metaloglobus

 

Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a decis ca Pandurii să piardă cu 0-3 în fața Metaloglobus, meci programat în prima etapă, după ce gorjenii nu s-au deplasat la București, motivând cu existența mai multor cazuri Covid-19 în sânul echipei.

Hotărârea oficialilor FRF a fost luată miercuri, 7 octombrie, dar a fost prezentată joi.

”Admite în parte sesizarea Departamentului Competiții.
În baza art. 79.9 cu aplicarea art. 34 din RD, clubul Pandurii Lignitul Tg. Jiu se sancționează cu pierderea jocului prin Forfait (3-0 în favoarea echipei FC Metaloglobus Buc.)
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată”, a stabilit comisia.

Această sancțiune pălește în fața excluderii din campionat decisă de aceeași comisie. Numai o decizie a TAS poate duce la reprimirea gorjenilor în campionat.

Articolul precedentȘefa ISJ Gorj, cu tonul ridicat în fața prefectului: Sper să nu fie cazul să propun demiterea
Articolul următorFirma de reciclare deșeuri a familiei Rotaru, amendată cu 40.000 de lei