Explodează facturile la curent și gaze, la Primăria Târgu Jiu. Romanescu ia în calcul surse alternative

Primăria Târgu Jiu va avea cheltuieli de trei ori mai mari cu gazele și curentul electric, a anunțat, luni, primarul Marcel Romanescu.

În context, edilul a precizat că la nivel de municipalitate se caută soluții, fiind luată în calcul varianta obținerii energiei electrice în regim propriu cu ajutorul panourilor fotovoltaice.

Am încercat să găsim soluții împreună cu aparatul administrativ din cadrul primăriei pentru crearea unor surse alternative. Ne referim, în primul rând, la panouri fotovoltaice, care să ne poată asigură, pe de o parte, individual, energia necesară pe care o folosim la anumite clădiri care sunt în patrimoniul municipiului Târgu Jiu, cum ar fi stadionul municipal sau bazinul acoperit din incinta complexului sportiv, unde am putea realiza panouri fotovoltaice de dimensiune mică. Luăm în calcul, mai ales că nu s-a prezentat nimeni la licitația pe care am organizat-o la acel teren de 20 de ha, pe care îl deținem în Zona Ciocârlău, accesarea de fonduri europene pentru realizarea unui mega-parc fotovoltaic, care să ne poată asigura, în mare parte, energia electrică necesară pentru toate obiectivele pe care le avem în patrimoniul municipiului, aici ne referim și la unitățile de învățământ sau iluminatul public”, a spus primarul Romanescu.
Articolul precedentGorj: Accident! Băut și fără permis, a trecut cu tractorul prin gard și a lovit un bătrân
Articolul următorGorj: Braconier prins de jandarmi în zona Turceni, pe Jiu