Explozie de facturi la energie electrică neachitate

Situaţie alarmantă semnalată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România. AFEER a arătat că numărul facturilor neplătite s-a dublat în ultimul an, după ce guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia niciun consumator de energie nu poate fi deconectat de la reţea în timpul stării de alertă.

În prezent, numărul locurilor de consum aflate în situaţia de a fi deconectate pentru neplată a depăşit 173.000, dublu faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă, când în această situaţie erau 86.400 de locuri de consum.

Este practic o invitaţie pentru oameni să nu plătească. Se poate face o eşalonare, dar nu aceasta este cea mai bună soluţie, pentru că aceia care au abuzat de această prevedere sunt oameni care în continuare sunt dornici să nu plătească”, a spus Ion Lungu, preşedintele AFEER.

Reprezentantul asociaţiei a propus să se creeze un fond care să sprijine o reeşalonare pe termen foarte scurt, 3-6 luni, doar pentru cei care “realmente au nevoie”.

 

 

Articolul precedentGorj: Și-au făcut mașinile praf
Articolul următorGorj: Două persoane dispărute! Poliția și familiile le caută