Explozie la un azil din Timișoara. Un bătrân dependent de oxigen a încercat să-și aprindă o țigară

Ambulante pot fi vazute parcate la sediul Serviciului De Ambulanta Al Municipiului Bucuresti. Serviciul de ambulanta este suprasolicitat in perioada caniculara, peste 15% din interventiile ambulantelor realizandu-se in cazul persoanelor afectate de caldura

Un bărbat de 80 de ani, internat la un centru de îngrijiri bătrâni din Timișoara, este grav rănit în urma unei explozii pe care a provocat-o.

Omul este dependent de oxigen și și-a dat masca la o parte pentru a-și aprinde o țigară, moment în aparatul de oxigen a explodat.

Am fost sesizați despre producerea unei explozii a unui aparat de oxigen la căminul de bătrâni <<Azil Royal>> din Timișoara.

Pentru gestionarea evenimentului a fost alertat Detasamentul 1 de Pompieri Timișoara iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă si spumă, o ambulanță SMURD tip B, o ambulanță SMURD tip C cu 1 ofițer si 10 subofițeri.

La sosirea forțelor de intervenție și după recunoașterea în teren s-a constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu.

Fortele de intervenție au evacuat 12 persoane aflate la nivelul etajului 2 al construcției și au ventilat toate încăperile.

Incidentul s-a produs într-un salon de la etajul 2 al clădirii în care se aflau doi pacienți. Unul dintre pacienți, dependent de oxigen și care folosea o mască de oxigen a încercat să-si aprindă o țigară, moment în care s-a produs explozia.

Pacientul, un bărbat in vârstă de 80 ani, a suferit arsuri de gradul 2 si 3 in zona feței și posibile arsuri ale căilor respiratorii fiind intubat și transportat la UPU Spitalul Județean” a transmis ISU Timis.

Articolul precedentCondamnați la închisoare pentru acte de violență, doi gorjeni au fost prinși într-un oraș din Ardeal
Articolul următorMic protest în centrul Moscovei: Rusia, nu te atinge de Ucraina!