O femeie de 41 de ani, din Novaci, este cercetată penal după ce a fost depistată, joi, 12 decembrie, de poliţişti în timp ce încerca să comercializeze zece brazi.
”Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că femeia nu deţinea documente legale de provenienţă a pomilor de Crăciun, declarând verbal că i-ar fi tăiat din fondul forestier aflat în administrarea Ocolului Silvic Novaci”, a informat IPJ Gorj.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de material lemnos.