Indignare firească în fața unor practici ce pot avea urmări grave. Marcel Iacobescu, fruntaș liberal gorjean, a publicat pe facebook imagini cu un autovehicul care descarcă deșeuri la Dănești, în câmp.
”În urmă cu câteva luni, mai multe persoane semnalau faptul că societatea Avi Instant, care își desfășoară activitatea pe raza comunei Dănești, aruncă dejecții și resturi pe câmp. Întâmplător, azi (28.01.2020) am întâlnit una dintre mașinile aceste societăți deversând resturi și dejecții animale undeva între satele Bucureasa și Dănești (lângă podul de peste râul Zlaști). Ne mirăm de unde vine acel miros groaznic în zona comunei?”, a arătat Iacobescu.
Garda de Mediu a anunțat că o echipă va merge la fața locului.