FC U Craiova scapă de Petrolul în cazul unui eventual baraj pentru Europa. Nici Hermannstadt nu ar putea juca în Conference League

Ape tulburi în play out-ul SuperLigii la fotbal ce țin și de zona din partea superioară a clasamentului, nu în cazul de formațiilor ce au drept obiectiv doar salvarea de la retrogradare.
Practic, regulamentul permite primelor două echipe din play out, locurile 7 și 8, să spere la un loc de cupele europene, în urma unor meciuri de baraj, numai că, Petrolul Ploiești, una dintre grupările ce putea emite justificat pretenții, nu a aplicat pentru licența care teoretic i-ar fi permis o evoluție în Confernce League.

În acest sezon noi nu putem participa în cupele europene, nu s-a aplicat pentru licență, dar cred că este o decizie bună, suntem o nou-promovată, luăm pas cu pas, și când vom fi pregătiți vom face pasul spre play-off”, a precizat, după meciul de la Voluntari, Florin Pârvu, antrenorul ”găzarilor”.

Probleme sunt vehiculate și în cazul FC Hermannstadt, sibienii fiind în proces de insolvență.
În condițiile date, la baraj pot ajunge mai multe echipe, în joc mai fiind puse 12 puncte (4 etape).

CLASAMENT:

Articolul precedentCe prime a stabilit Mihai Rotaru pentru câștigarea campionatului
Articolul următorCiolacu: Abordarea corectă este impozitarea, pe praguri, nu taxe suplimentarea