Home Principale Sport FCU câștigă cu U Cluj și respiră. Trică: Se joacă până în...

FCU câștigă cu U Cluj și respiră. Trică: Se joacă până în ultima etapă

 

FCU 1948 Craiova a învins Universitatea Cluj, scor 3-2 (1-1), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a şaptea a fazei play-out a Superligii de fotbal.

Golurile oltenilor au fost marcate de belgianul William Baeten (25, 55) şi Vladislav Blănuţă (76).

Pentru ardeleni au înscris Robert Silaghi (17), la primul său gol în Superligă, şi argentinianul Federico Anselmo (74).

FCU Craiova a reuşit primul succes în play-out, după trei egaluri şi trei eşecuri.

 

Eugen Trică: Trebuie să jucăm așa cum am făcut-o azi

 

Echipa a revenit de la 1-0, a stat bine fizic și psihic. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, o să le dau pauză jucătorilor mei două zile, apoi ne așteaptă o nouă finală cu UTA Arad, o echipă care joacă foarte bine.

După meciul de la Voluntari am discutat despre ce ne trebuie, acea determinare care face diferența într-un joc de fotbal. Trebuie să jucăm la fel cum am făcut-o azi, va fi bine pentru toată lumea dacă jucăm așa. Suntem o echipă cu tradiție, cu fani, parcă uitasem să ne bucurăm.

Săptămâna viitoare trebuie să ne antrenăm foarte bine. Așa trebuie să abordăm meciurile, cu această atitudine. Se joacă până în ultima etapă, diferența o face atitudinea, în momentul când ai intrat pe teren, trebuie să dai 200 la sută”, a spus, după joc, tehnicianul, CSU.