FCU Craiova învinge la Botoșani și respiră. Dică: Trebuia să marcăm cel puțin trei-patru goluri

 

FC U Craiova a învins FC Botoșani, scor1-0 (1-0), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal. Este prima victorie a juveților în acest sezon competițional.

Unicul gol al partidei a fost înscris de argentinianul Juan Bauza (45), jucător care a trimis mingea și în bară în minutul 46, imediat după pauză, în urma unei frumoase pătrunderi în careul de șaisprezece metri al echipei gazde.

A fost un meci cu ocazii mari și multe la ambele porții, Aurelian Chițu, de la FCU, fiind de departe ghinionistul zilei.

 

Nicolae Dică: Am avut șase-șapte ocazii de a marca

Am avut șase-șapte ocazii clare de a marca și am marcat doar un gol. Marcăm prea puțin, trebuie să fim mai concentrați la finalizare și să marcăm mai multe goluri.

Trebuia să marcăm cel puțin trei-patru goluri. Important e că am avut o atitudine bună. Cei de la Botoșani ne-au pus probleme mai ales la fazele fixe, pentru că au o echipă cu talie.

Obiectivul este acela de a intra în play-off. Avem toate condițiile pentru a intra în play-off. Sunt jucători foarte buni, dar trebuie să jucăm ca o echipă, nu individual. În seara asta, am arătat ca o echipă.

Noi ne dorim ca suporterii să vină alături de echipă. Dacă vom reuși să facem rezultate pozitive, cu siguranță vor veni lângă echipă”, a spus, după joc, antrenorul oltenilor.

Articolul precedentGorj: Microbuz care transporta mineri, răsturnat într-un eveniment rutier
Articolul următorGorj: Au început weekendul cu o bătaie la cârciumă. Patru bărbați sunt cercetați penal