Fermierii vând laptele pe pierdere și cer subvenții: Ar trebui să fie 5 lei litrul, la poarta fermei

Laptele și carnea de vită ar trebui să își dubleze prețurile de vânzare după ce furajele s-au scumpit foarte multe, spune toader Neață-Împăratu, președintelele Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România.

La prețul care este acum la fân, siloz nu știu dacă găsești, e greu de găsit, dar cel puțin fânul, boabele și concentratele care sunt pe piață, noi trebuie să vindem laptele, cel puțin de la poarta fermei, trebuie să plece de la cel puțin 5 lei/litru. Deci de aici trebuie să plece laptele, ca să fim cât de cât pe zero cumva. Vorbim de mai mult decât dublarea costului furajelor. Așa s-a ajuns. Și la carne, aceeași chestie, trebuie să fie, mai mult de dublu trebuie să fie, dar vedeți, că pe piață vin lapte și carne din afară și atunci ne dă în cap. În realitate, prețul laptelui este acum 1,7 lei – 1,8 lei/litru, 2, 2 – 2,3 lei/litru, depinde de calitate, depinde de cantitate, dar aici joacă, între 1,6 – 1,7 lei și se duce undeva între 2,3 – 2,4 lei/litru”, a menționat Neață-Împăratu. 

 

În condițiile date, se cere subvenționarea laptelui de către stat, cel puțin pentru o perioadă.

 

Articolul precedentSe suplimentează forțele de intervenție în așteptarea viiturilor. Gorjul NU primește întăriri, cel puțin în primă fază
Articolul următorGîlcă: Slobozia este o formație agresivă. Mă gândesc la victorie, mă interesează să nu primim gol