Președintele Comisiei pentru Sănătate, medicul și senatorul Adrian Streinu-Cercel, anunță un demers legislativ în urma căruia fiecare român va primi un cod unic de sănătate, unull diferit de codul numeric personal.
„În contextul digitalizării, o persoană, când se va naşte, va primi un cod personal de sănătate care este diferit de CNP. Pentru că CNP-ul fiecare şi-l aruncă pe unde vrea, pe la orice bancă l-a vrut, codul personal de sănătate va reprezenta practic dosarul lui medical. Orice informaţie referitoare la persoana respectivă, din momentul în care s-a născut şi până nu mai e pe Terra, va fi înregistrată acolo. Şi atunci, într-adevăr, toată lumea va fi acolo înregistrată şi se va cunoaşte tot traseul. Dacă un astfel de pacient e accesat de la Paris, toate datele lui se vor regăsi acolo. În primul rând, poţi să faci predicţii, poţi să faci analize, poţi să stabileşti politici, plecând de la date concrete”, a precizat Streinu Cercel.
Proiectul legislativ se află deja în lucru și se dorește ca până la sfârșitul anului să existe o primă formă a legii, urmând să fie dezbătută în Parlament.





























