”Temperaturi în creștere” la PSD Gorj. Mihai Weber, președintele social-democraților locali, a anunțat că în aceste zile va fi făcut public numele candidatului pentru Primăria Târgu Jiu, iar de aici o anume nerăbdare, care se simte în rândul posibililor desemnați și al susținătorilor acestora. Aurel Popescu, Adrian Tudor și Ciprian Florescu sunt creditați principali favoriți, nefiind, însă, exclus să apară un nume surpriză. Surse politice îl prezintă pe Adrian Tudor marele câștigător al competiției interne, rămâne de văzut anunțul oficial al partidului. În așteptarea acestuia, Ciprian Florescu îi cere lui Mihai Weber să se detașeze de orice și să aleagă omul cu cele mai mari șanse în competiția electorală.
”Ce pot să vă spun este ce am simțit din sânul organizației, este acea nerăbdare privind desemnarea candidatului PSD pentru funcția de primar al municipiului Târgu Jiu. Și este pe undeva firesc, pentru că suntem la sfârșitul lunii ianuarie și toată tactica în ceea ce privește campania electorală, pentru perioada de campanie, trebuie pusă la punct. Ceea ce este important este ca la acest moment conducerea PSD la nivelului județului Gorj, și aici mă refer în mod excepțional la domnul președinte Mihai Weber, să încerce să se detașeze de absolut orice, și de subiectivism, și să lanseze în cursa pentru Primăria municipiului Târgu Jiu om care, într-adevăr, poate să câștige această competiție. Nu va fi o competiție ușoară cu actualul primar”, a declarat Florescu pentru Radio Infinit.