Medicul Octavian Mazilu, fost manager al Spitalului Municipal Timișoara, în prezent șef al Secției Chirurgie Generală Oncologică și cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie Timișoara, fost reținut, pentru 24 de ore, pentru luare de mită în formă continuată (25 de luări de mită).
”În data de 31.05.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus punerea in mișcare a acţiunii penale față de inculpatul M.O. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (25 acte materiale), prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen.
În fapt, s-a reținut că, în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, în calitate de medic primar chirurg la o unitate spitalicească din Timișoara, inculpatul ar fi primit, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de la mai mulți pacienți sau aparținători ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse între 100 si 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit. În data de 31.05.2022, în jurul orei 11.50, inculpatul a fost depistat în flagrant după ce, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mită suma de 300 lei de la o pacientă internată în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.