Fost șef CCR: Pensiile militare nu pot fi tăiate. Asta e legea lor și așa trebuie să rămână

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, transmite că pensiile militare nu sunt pensii speciale și nu pot fi tăiate.

Pensiile militare nu sunt pensii, sunt solde. Ei n-au salarii, n-au plătit niciodată pentru sistemul național de pensii, au un sistem separat de pensii care e alimentat de la bugetul de stat. Asta e legea lor, e regula la ei și așa trebuie să rămână.

Unii lucrează în birou… Dar în Armată poți să ai foarte multe locuri de muncă, trebuie să fii cu valiza. Ei nu au un loc fix, se mută dintr-o parte în alta, dacă vine războiul, se duc în război, dacă nu vine, îl așteaptă.

Nu poate nimeni să țină evidența cât am lucrat în birou și cât pe câmpul de luptă, nu se poate! (…) De tăiat, nu le pot tăia. Statul trebuie să stabilească cât le dă pensie la militari. Ei nu au contribuit. Să spună câte puncte de pensie primește fiecare în funcție de grad și atâta pensie să primească, dar nu poți să spui acum că au ieșit la 45 de ani în pensie. Ei nu au vrut, au fost scoși în pensie pentru că s-a schimbat sistemul militar, am intrat în NATO, a trebuit să se reducă numărul de militari”, a spus fostul președinte CCR.

Articolul precedentAvertizare meteo: Gorjul, sub Cod portocaliu de furtuni
Articolul următorMinistrul Sănătății: Nu cred că vom mai ajunge în situaţia unui lockdown în România