Fotbal: CSM Târgu Jiu a câștigat un punct la Vâlcea, pe terenul liderului seriei. Găman: Nu am renunțat să luptăm

CSM Târgu Jiu a terminat la egalitate cu SCM Râmnicu Vâlcea, scor 1-1 (0-1), vineri, în deplasare, într-un meci diin cadrul etapei a X0X-a a Seriei a VI-a, din Liga a III-a. Per total, gorjenii au prestat un joc bun pe terenul liderului seriei, cu o evoluție ce dă încredere că există potențiallul necesar unei creșteri calitative în timp.

Golul trupei din Târgu Jiu a fost marcat de Bebeto Lupuleț (min. 76 – penalty), în urma unui fault asupra lui Teodor Chirițoiu.

 

Mario Găman: Un punct muncit

 

Mă bucur că am reușit să acumulăm un punct în economia clasamentului, mai ales pe terenul liderului. Cel mai important aspect este faptul că am crezut în noi până la final și nu am renunțat să luptăm. Eu cred că sunt lucruri pozitive de unde poți să construiești. Este un punct muncit, bineînțeles am avut și șansă, dar puteam să și câștigăm, pentru că astă este fotbalul, iar în dinamica situațiilor rezultatul poate fi surprinzător. Din păcate, am luat din nou un gol de copii și juniori, dar se întâmplă, important este că am trecut peste și ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. Felicitări băieților pentru efortul depus și am încredere că vom evolua din ce în ce mai bine, de la meci la meci”, a declarat antrenorul CSM Târgu Jiu.

 

CSM Târgu Jiu, la Vâlcea:

Alexandru Oprița – Sebastian Popescu(min.58 Fabian Bărănescu), Flavius Dumbrăvean, Bogdan Brășfăleanu, Marius Miruță, Denis Brînzan, Marian Habet(min.70 Nicholas Geană), Mario Lupulescu(min.58 Florin Șantia), Albert Filip(min.94 Alexandru Lăpădat), Gabriel Dodoi(min.70 Teodor Chirițoiu), Bebeto Lupuleț. Rezerve: Alexandru Șocu,  Alexandru Stăpan, Lucian Marina, Adrian Carămidaru.

Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci. Delegat: Daniel Popescu.
Articolul precedentTârgu Jiu: Ambasadorul Franței, vizită la Primăria Municipiului. Discuții cu primarul Romanescu
Articolul următorGorj: Accident provocat de un conducător auto în vâstă de 81 de ani. Un bărbat rănit a fost transportat la spital