Fotbal: CSM Târgu Jiu – Gilortul II, sâmbătă seara, pe Municipal. Intrare liberă

CSM Târgu Jiu întâlnește Gilortul II Târgu Cărbunești, sâmbătă seara, de la ora 18:30, pe terenul principal din Complexul Sportiv Municipal, într-un meci din etapa a VIII-a a Ligii 4. Prima echipă a celor de la Târgu Cărbunești a învins Sparta Râmnicu Vâlcea, scor 3-0, vineri, în deplasare, într-un meci din Liga 3, iar o parte dintre jucătorii folosiți mai puțin ar putea evolua sâmbătă la Târgu Jiu, pentru echipa secundă.

 

Mario Găman: Își vor vinde scump pielea

 

Ca orice echipă care joacă împotriva noastră, cu siguranță își vor vinde scump pielea. Din informațiile mele, vor veni cu foarte mulți jucători de la prima echipă, chiar dacă joacă vineri. Sâmbătă sperăm să luăm cele trei puncte și să ne bucurăm împreună cu suporterii și copiii noștri. Vreau să umplem tribuna, pentru că acesta este farmecul sportului, să vină din ce în ce mai multă lume la stadion și, ușor, să formăm și acea galerie de care are nevoie orice echipă”, a declarat antrenorul CSM Târgu Jiu.

 

INTRAREA LA MECI ESTE LIBERĂ

 

 

Articolul precedentCe seară la Târgu Jiu! Gala organizată de Moroșanu a umplut Sala Sporturilor
Articolul următorConcluzie în presa maghiară: Pensia medie din România a depășit-o pe cea din Ungaria