Fotbal: CSM Târgu Jiu, trei puncte cu Minerul Mătăsari. Găman: Am tratat superficial jocul

CSM Târgu Jiu a învins Minerul Mătăsari, scor 3-0 (1-0), sâmbătă, într-o partidă din etapa a XIX-a a Ligii a IV-a Gorj. Golurile ”municipalilor” au fost semnate de  Bebeto Lupuleț (min. 10 și 72), și Ionuț Budilică (min.84). După meci, antrenorul formației din Târgu Jiu, Mario Găman, s-a declarat mulțumit de obținerea punctelor puse în joc, nu și deplin mulțumit de evoluția elevilor săi.

Găman: Îmi doream mai mult

 

Trei puncte pe care le anticipam și dinaintea jocului, știam că este o diferență de valoare între noi și ei. Echipa din Mătăsari a făcut din punct de vedere defensiv o partidă bună, în care s-a apărat pe tot parcursul meciului. Noi, din păcate, am suferit puțin la finalizare, am suferit la circulația balonului, am suferit la rapiditatea și inteligența de a găsi repede soluții și de a căuta culoare pentru a ajunge cât mai repede la poarta adversă, dar din fericire, ne continuăm drumul cu trei puncte. E loc și de mai bine din punct de vedere al jocului. Știam că ei o să se supraaglomereze jocul. Știam că o să fie foarte mulți jucători acolo, în ultimii douăzeci de metri. Am lucrat la acest aspect, dar, din păcate, îmi doream mai mult de la meciul de astăzi. Putem mai mult și sunt convins că acești jucători pot mult mai mult, dar astăzi nu am reușit să marcăm și mai multe goluri. Am reușit câteva acțiuni, câteva situații bune, câteva faze spectaculoase, însă tot timpul e loc de mai bine și eu am încredere că, pe măsură ce timpul trece, vom fi și mai conectați. Sper ca la următoarele partide să nu tratăm lucrurile așa cum le tratăm câteodată, superficial, cum și astăzi am tratat superficial jocul și la acest nivel nu este nevoie, pentru că noi trebuie să ne pregătim pentru partide importante, unde orice greșeală poate conta și atunci o să avem de suferit cu toții”. 

 

 

CSM Târgu Jiu, cu Minerul Mătăsari:

 

Alexandru Oprița – Fabian Bărănescu, Sebastian Popescu, Robert Stancu, Flavius Dumbrăvean – Marian Habet, Albert Cărămidaru, Denis Bucur, Marius Miruță, Adelin Pîrcălabu (cpt.) – Bebeto Lupuleț.

 

Rezerve: Andrei Krupenschi, Alexandru Lăpădat, Dragoș Blaj, Eduard Trăistaru, Mihăiță Miculicean, Mihnea Tutunaru, Mario Țambu, Andrei Trancău, Ionuț Budilică.

Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci. Delegat: Cristian Mihuț.

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Concert al Fanfarei Armonia, duminică, în Parcul Central
Articolul următorTudorel Toader: BEC îi va admite candidatura lui Călin Georgescu