Două persoane rănite, vineri, după ce ATV-ul pe care se aflau s-a izbit violent de un copac, în zona montană a judeţului Gorj. Persoana care conducea a fost găsită de salvamontişti în stare critică.
”Intervenție contracronometru a salvamontiștilor din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru acordarea primului ajutor medical în urma unui accident grav, soldat cu două victime aflate pe un ATV.
Vehiculul a fost scăpat de sub control, a părăsit carosabilul și s-a izbit violent de un copac. Impactul a fost puternic, iar ambele persoane au suferit traumatisme, cea mai grav afectată fiind persoana care conducea. Aceasta a prezentat multiple leziuni și episoade de pierdere a stării de conștiență, situația fiind una critică.
La fața locului au intervenit de urgență salvamontiștii aflați în tura operativă din Baza Salvamont Rânca care au acționat prompt pentru stabilizarea victimelor, acordând primul ajutor medical necesar. În lipsa unui elicopter disponibil pentru preluare rapidă, răniții au fost predați echipajului de ambulanță sosit la locul intervenției, pentru transportul de urgență către spital”, transmite Salvamont.


































