Galerie foto! Mașini avariate, azi-noapte, pe o stradă din Târgu Jiu

 

Eveniment rutier, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Târgu Jiu, pe strada Comuna din Paris. Din primele date, un conducător auto a pierdut controlul direcției de mers și a avariat mai multe autoturisme parcate la marginea carosabilului.

Neoficial, se vehiculează că respectivul a fost băut.

Știre în curs de actualizare, revenim cu informații de la IPJ Gorj.

 

ACTUALIZARE:

 

În noaptea de 9/10 august a.c., ora 04.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de o localnică, despre faptul că pe strada Comuna din Paris din municipiu s-a produs un eveniment rutier cu pagube materiale.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, ocazie cu care a fost indentificat un tânăr de 20 de ani, din Târgu Jiu, care ar fi condus un autoturism, pe strada indicata de apelantă, în cazul căruia, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției, s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar în urma testării cu aparatul din dotarea polițiștilor a rezultat o alcoolemie de 0,87mg/l în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în timpul nopții, tânărul ar fi fost implicat în mai multe evenimente rutiere soldate cu pagube materiale pe raza municipiului Târgu Jiu, din care a rezultat avarierea a 7 autoturisme.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice”, a precizat IPJ Gorj. 

”.

 

GALERIE FOTO, imagini facebook:

 

 

 

Articolul precedentNistor, despre plecarea de la Craiova: Nu, nea Mihai Rotaru. Ai fost influențat
Articolul următorTârgu Jiu: Concert în aer liber! Duminică mergem în parc, ne încântă Fanfara Armonia