Gîlcă, înainte de U Cluj: Suntem favoriți. Nu am teamă niciun moment

CSU Craiova întâlnește U Cluj, duminică, de la ora 20:00, pe teren propriu, în meciul de baraj pentru preliminariile Conference League. În tabăra celor din Bănie există încrederea că se vor obține biletele pentru Europa, iar suporterii sunt chemați să fie alături de jucători în această ”finală”, așa cum cataloghează antrenorul oltenilor partida.

 

 

Costel Gîlcă: Este important să demonstrăm pe teren că suntem mai buni

 

Este un moment important pentru noi, este important ca suporterii să vină la stadion în număr cât mai mare pentru că avem nevoie de susținerea lor. Îmi doresc să facem un meci cât mai bun, este un meci capital pentru noi.

Este o finală care ne-ar duce în cupele europene. Mă gândesc la meci, nu mai contează dacă putea să nu se joace. Îmi doresc să câștigăm, să facem un meci foarte bun și să ne bucurăm cu suporterii noștri la sfârșit.

Nu am teamă în niciun moment, dar respect trebuie să ai față de antrenor, echipă. Trebuie să demonstrăm în teren că suntem mai buni. Este important ce jucăm noi, ceea ce facem noi și sperăm că o să facem un joc foarte bun și o să câștigăm.

U Cluj este o echipă cu experiență, însă nici noi nu trebuie să mergem dezorganizați. Trebuie să fim concentrați la începutul meciului, să nu lăsăm spații pentru că au jucători cu calitate individuală bună. Este important să mergem în cupele europene, în finale ne amintim numai de cei care au câștigat. Cred că Ancelmo va juca, dar mă poate surprinde. Are experiență și a format o echipă foarte bună, mai are câteva zile până la meci și poate schimba. Suntem favoriți, având în vedere că jucăm în fața suporterilor”, a spus tehnicianul.

Articolul precedentTârgu Jiu: S-au semnat contractele. Începe construcția primelor 84 de blocuri destinate tinerilor
Articolul următorSondaj: AUR bate la scor Alianța USR-PMP-FD. Câte procente ar obține Alianța PSD-PNL