Gloanțe din poligon în geamurile vilelor și pereții unui Service Auto

Panică zilele trecute în Alexandria, Teleorman, acolo unde mai multe gloanțe au ajuns în pereții și geamurile unei vile, dar și pe la urechile unor salariați ai unui Service Auto. Poligonul se află la marginea orașului, între vile, unități comerciale și o bază sportivă. Aparține Clubului Școlar Alexandria, are toate avizele necesare, numai că, după o ședință de tragere a lucrătorilor Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman gloanțele au ajuns prin vecini. Potrivit impactnews24.ro, șefii Poliției Teleorman au minimalizat incidentul, transmițând că nu este nimic grav. Asta deși urmele proiectilelor sunt vizibile și, spun jurnaliștii teleormăneni, riscul producerii unor accidente a fost mare.

Un cetățean din Alexandria a spus că a găsit proiectile ce vin din imediata vecinătate. Echipe s-au deplasat la adresa imobilului respectiv pentru a efectua verificări cu privire la aspectele sesizate. În acest caz, cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului” a transmis IPJ Teleorman.

Imagini impactnews.24.ro:

Articolul precedent25 decembrie – Nașterea Domnului (Crăciunul)
Articolul următorFC U Craiova și-a pus antrenor