Gorj: A chemat polițiștii de frica fiului. O amenință că o omoră și-i dă foc la casă

Intervenție a polițiștilor gorjeni la un caz de violență în familie, în caz un bărbat de 35 de ani, din Telești, și-a amenințat mama cu moartea.
La data de 26 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de o femeie de 61 de ani, din comuna Telești, despre faptul că, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi fost amenințată de fiul său în vârstă de 35 de ani, din aceeași localitate, cu suprimarea vieții și cu incendierea locuinței, fapt ce i-a generat o stare de temere. A fost întocmit formular de evaluare a riscului, fiind emis ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Din primele verificări a reieșit faptul că, între cele două persoane există un istoric privind faptele de violență, respectiv un dosar penal pentru amenințare cu ordin de protecție și un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție’‘, a transmis IPJ Gorj.

 

Articolul precedentVremea se încălzește în toată țara. În ce zone sunt așteptate precipitații
Articolul următorGorj: Băgat în arest după ce și-a luat soacra la palme